Datorită transferului în condiții de urgență a colecțiilor fostei secții de etnografie din cadrul Muzeului Banatului (secția–Bastion), în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean, câteva obiective ─ Casa Națională, birtul și școala─ au devenit indisponibile pentru vizitare. Din păcate, ele sunt improprii și pentru a depozita colecții. Implicit, starea de conservare a colecțiilor are de suferit din această cauză. Este deosebit de necesară construirea în regim de urgență a unor spații pentru depozitarea colecțiilor și pentru amenajarea unei expoziții etnografice permanente precum și a unor expoziții temporare. Altfel, patrimoniul va avea de suferit.
În prezent se pot vizita 11 obiective arhitecturale. Cel mai vechi obiectiv, casa de la Bata (AR) este in renovare.
Muzeul are un magazin de desfacere a unor produse realizate de meșteri populari, în regim de consignație. În prezent accesul direct la muzeu este posibil cu mașina pesonală sau taxi-ul. Cea mai apropiată stație de taximetre, respectiv cea mai apropiată stație de tramvai se află la o distanță de circa 1 km. În muzeu sau în apropierea acestuia nu există nici o cafenea, restaurant, cofetărie etc. Muzeul nu are toalete pentru public (cu excepția unei cabine „ecologice” vechi).
Încă de la înfiinţarea sa, din 1972, muzeul se prezintă ca o serie de case tradiţionale organizate simbolic sub forma unui sat. Este vorba despre 10 gospodarii, în majoritate româneşti (cu toate transferate din localități din regiunea Banatului de nord-est, cunoscută drept zona Faget – Lipova). Doar gospodăriile din Birchis și Jupânești sunt de olar, în curtea de la Jupânești fiind construit și un cuptor funcțional (unde se și organizează, în fiecare vară, taberele de olărit pentru copii). Muzeul aparține în prezent Cosiliului Județean Timiș, anterior fiind proprietatea Muzeului Banatului. În anul 2000 Muzeul Satului Banăţean a devenit o instituţie autonomă, desprinzandu-se de Muzeul Banatului. În anul 2006 muzeul a înglobat fosta secţie de etnografie din cadrul Muzeului Banatului (cunoscută drept secţia-Bastion) şi i-a preluat colecţiile şi personalul, în intenţia organizării unui muzeu etnografic unitar şi complex. Pentru moment, acest proiect s-a rezolvat doar sub aspect administrativ, dar nu şi în ceea ce priveşte asigurarea spaţiilor expoziţionale şi de depozitare a colecțiilor.
În anul 1951, Muzeul Banatului a achiziţionat casa din Bata, transferând-o la Timişoara şi reconstruind-o în curtea sa, curtea Castelului Huniade, unde a şi rămas expusă până în 1970.
Muzeul a fost fondat în anul 1967 şi a fost deschis pentru vizitare începând cu anul 1971. A funcţionat ca muzeu în aer liber (specializat în arhitectura populară şi în meşteşuguri populare) până în anul 1988, cand a fost închis în mod abuziv de autorităţile comuniste, pentru ca terenul pe care se afla sa fie redat agriculturii. Dealtfel, până în anul 1995, când s-a redeschis pentru public, obiectivele arhitecturale au trebuit sa reziste printre grădinile oamenilor. Din 1995 funcţionează, din nou, ca muzeu etnografic în aer liber.
Ideea înfiinţării unui muzeu etnografic în aer liber reprezentativ pentru Banat a fost formulată în 1928 (imediat după inaugurarea Muzeului Etnografic în Aer Liber al Transilvaniei, la Cluj) de Ioachim Miloia, pe atunci directorul Muzeului Banatului.
După o perioadă de pregătire (1967-1972), s-a deschis complexul muzeal în aer liber de la Pădurea Verde, ca secţie în aer liber a Muzeului Banatului. Complexul era organizat ca un sat simbolic, cu o serie de gospodării, în principal româneşti. De asemenea, au fost achiziționate o serie de instalaţii de tehnica populară, care s-au distrus în perioada 1988-1995, când muzeul a fost închis.
În 1995 muzeul s-a redeschis publicului, la grupul de case existent adăugându-se o serie de obiective civice necesare bunei funcţionări a unui sat real (şcoală, casa naţională, cârciuma) ca şi biserica de lemn din Topla (care funcţionează ca biserica pentru persoanele din zonele învecinate muzeului încă de la redeschiderea acestuia).
